Oana Brătilă

Handmade artist/București

Pasiunea pentru origami am preluat-o de la soțul meu, pe atunci coleg de facultate. Doar că dacă el era mai degrabă pasionat de împăturire, pe mine m-a atras ideea de a da meșteșugul mai departe. La început făceam origami între stațiile de metrou și, înainte să cobor, ofeream modelul creat persoanei de lângă mine. Cei mai mulți rămâneau fără cuvinte, li se lumina fața și zâmbeau surprinși. Pentru că nu se așteptau și deveneau pentru câteva clipe din nou copii. Niște copii care au primit ceva frumos în dar. Mai târziu puțin am început să organizez atelierele de origami din dorința de a aduna oamenii laolaltă pentru a face lucruri frumoase împreună. Oamenii sunt deschiși, sunt dornici de socializare, doar au nevoie de oportunități. De Ziua Internațională a Păcii mi-am dorit să adun cât mai mulți oameni pentru a împături o mie de cocori origami, iar visul mi s-a indeplinit. A fost o experiență grozavă pe care îmi doresc să o repet și anul acesta. În tot ceea ce fac vin cu inima la înaintare. Este, de altfel, și simbolul meu preferat și se regăsește și în @Mokko - atelier de meșteșugărit, proiectul pe care îl cresc alături de soțul meu. Meșteșugărim produse unicat, personalizabile, realizate manual din hârtie sau din lemn de brad.

Irina Nichifiriuc

Instructor/consilier părinți

Întotdeuna mi-au plăcut copiii și mi-am dorit să studiez cât mai multe despre comportamentul lor. Așa am ajuns să fiu instructor la Hand in Hand Parenting, o asociație care are ca scop consilierea părinților. Primii ani din viața unui copil sunt extrem de importanți, esențiali aș spune, pentru că atunci încep să se formeze adulții de mâine. Se întâmplă des ca părinții care vin să-i consiliez să fie într-o stare disperată pentru că nu știu cum să rezolve o anume situație cu copiii lor, iar când le propun soluții, pleacă fericiți și cu zâmbetul pe buze. Bucuria și mai mare este a mea atunci când se întorc și-mi spun că totul s-a rezolvat datorită sfaturilor mele.

Mădălina Siclovan

Student/Arad

Când eram mică voiam să fiu doctor şi să salvez oamenii răniţi în război. :) Acum trăim într-un altfel de război şi le aduc zâmbetul pe buze cu bijuteriile handmade pe care le fac. Am terminat Liceul de Artă Sabin Drăgoi din Arad, acum studiez Managementul, iar după absolvire vreau să acord mai mult timp acestui hobby şi workshop-urilor de olărit cu copiii. Vara asta am modelat lut împreună cu nişte puşti de la o grădiniţă şi mi-am dat seamă că cei mici pot fi o sursă inepuizabilă de energie şi zâmbet. :D

Camil Păcurar

Artist/Arad

Sculptor, profesor de arte plastice la Colegiul de Arte “Sabin Dragoi” din Arad, mi-am descoperit pasiunea pentru arte din clasa a 8-a când m-am mutat la Liceul de Arte. Împreună cu tatăl meu, care este sculptor, şi fratele meu, pictor, am o galerie personală în centrul Aradului. Energia creatoare a copiilor cu care lucrez şi fericirea de pe fața lor, când îşi văd lucrarea terminată, îmi pun zâmbetul pe buze.

Mihai Lung

Tatoo artist/Cluj

Pasiunea pentru tatuaje a început de mic pentru că îmi plăcea să desenez. Copiii de la scară veneau la mine să îi desenez cu pixul. Îmi amintesc că un prieten mai mare şi mai dur din cartier m-a rugat să-i scriu pe spate o înjurătură. La un moment dat s-a răzgândit de teama părinţilor, dar eu aproape terminasem, aşa că am improvizat finalul şi a ieşit ‘’Sugi bomboana’’. De curând, un prieten pe care l-am tatuat mi-a zis că toată lumea îi spune că desenul făcut de mine este cel mai frumos tatuaj pe care l-au văzut. Am zâmbit vreo câteva zile din cauza asta. :) Am absolvit Liceul şi Facultatea de Arte şi mi-ar plăcea ca în viitor să îmbin job-ul de la salonul de tatuaje din Cluj cu programul de la şcoală. Chiar mi-ar plăcea să predau Arte în gimnaziu şi liceu. Cred că aş face copiii să zâmbească. Şi mai ales să muncească. :)

Aleksandra Herzyk

Artist/Cluj

Am venit la Cluj la Facultatea de Arte prin programul Erasmus. Arhitectura oraşului este excepţională, mă înspiră să creez, aşa că vin des în piaţă să desenez. Se pare că asta îi face şi pe cei din jur să zâmbească pentru că se opresc lângă mine şi îmi admiră desenele. În vacanţă vreau să vizitez Republica Moldova, Transnistria, mai exact, făcând autostopul. Abia aştept să descopăr şi restul României până acolo.

Magda Ungureanu

Inginer/Iaşi

Hobby-ul care mă face să zâmbesc este recondiţionarea mobilierului vechi. La bază sunt inginer, iar în timpul liber îmi place să readuc la viaţă obiecte care au valoare sentimentală. Totul a pornit atunci când m-am mutat şi îmi trebuia o măsuţă. Nu voiam să renunţ la una pe care o aveam, veche de prin anii ’70, pentru că avea valoare sentimentală, aşa că i-am redat personalitatea. Am copilărit într-un sat din Apuseni şi de mică am fost mai tehnică şi-mi plăcea să stau cu tata în atelier când mai construia câte un scaun sau diverse obiecte din lemn. Mi-ar plăcea ca în viitor ReDecor să devină un mare atelier. Şi mi-aş dori ca oamenii să nu mai renunţe atât de uşor la obiectele din lemn şi să rămână ataşaţi de ele pentru că, de cele mai multe ori, ascund adevărate poveşti. Spun asta pentru că cel mai tare mă fac să zâmbesc oamenii cărora li se citeşte fericirea în ochi atunci când le salvez un obiect mobilier.

Melania Diana Buzdugan

Student, voluntar/Iași

De un an de zile sunt instructor de prim ajutor la Crucea Roşie. Am început ca voluntar şi acum ţin cursuri la o fabrică de langă Iaşi. Proiectul sufletului meu, însă, este evenimentul pe care îl organizez de câţiva ani de Crăciun, un spectacol caritabil pentru cauze care nu intră în atenţia oamenilor. Sunt multe cazuri sociale care merită ajutate, nu doar de sărbători, dar cum cei mai mulţi ajută orfelinatele, azilele pentru bătrâni sau diferite familii sărace, eu m-am decis să susţinem cauze ignorate de lume. Anul acesta vom face spectacolul cu străngere de fonduri pentru o şcoală dedicată copiilor cu boli mintale. Deşi organizarea nu este deloc uşoară şi trebuie să depunem mult efort pentru a obţine donaţii cât mai mari de la oameni, zâmbetul de la final este inegalabil şi toată muncă ne este recompensată înzecit de bucuria copiilor.

Daniel Kemeny

Student/Cluj

Studiez Ştiinţe Socio-Politice în Germania şi am venit un semetru la Facultatea din Cluj prin programul Erasmus. Mi-a fost clar de la început ce ţară voi alege pentru că am mai venit de câteva ori aici şi mi-a plăcut foarte mult. Ȋn plus, părinţii şi bunicii meu care sunt din Ungaria mi-au povestit că avem ceva rădăcini în România. Aşa că îmi place să glumesc cu prietenii mei de aici şi să le spun că sunt pic român. Mereu îi fac să zâmbească cu asta. În timpul liber studiez dansul tradiţional unguresc, iar acum mă duc să văd dansurile locale la evenimentul folcloric care are loc în piaţă.

Emilian Manciu

Student/Arad

Nu mă văd plecând din România pentru că avem o ţară minunată şi dacă ne-am ghida toţi după crezul care mă inspiră, ‘’Fii schimbarea pe care ţi-o doreşti în lume’’, am fi mult mai buni. Dacă ar fi să caracterizez voluntariatul printr-un cuvânt aş alege ‘’Zâmbete’’. Timpul este unul dintre cele mai preţioase lucruri pe care le poţi dărui unei cauze. Fac voluntariat de la vârsta de 14 ani şi m-am implicat în multe proiecte la Salvaţi Copiii, Crucea Roşie, Uniunea Studenţilor din România sau Liga Studenţilor Universităţii Aurel Vlaicu, unde sunt vicepreşedinte. Cred că am fi mai buni ca oameni şi mai departe ca ţară dacă ne-am implica mai mult şi, printre altele, dacă s-ar schimba puţin percepţia asupra voluntariatului. Aşa am reuşit să cunosc persoane cu care am legat prietenii strânse, persoane de la care am învăţat o mulţime de lucruri şi oameni pe care îi iubesc. Anul trecut am fost premiat de Principesa Margareta pentru întreaga activitate ca voluntar în cadrul organizaţiei Crucea Roşie şi totul a fost super tare.

Cristi Onofrei

Jandarm/Galați

Ȋn 2014 am început să organizez evenimentele sportive caritabile pentru copiii cu dizabilităţi. Dacă în primul an frecvenţa lor era la două- trei luni, acum organizez lunar aceste strângeri de fonduri pentru că încerc să ajut cât mai mulţi copii şi mi-ar plăcea ca tot mai mulţi oameni să-mi urmeze exemplul. Anul trecut am fost plăcut surprins când am primit titlul de Jandarmul Anului. Ca să marchez în stilul caracteristic acest eveniment, drumul până la Bucureşti a durat opt zile pentru că l-am parcurs alergând. N-a fost uşor, am alergat câte 40 de km în fiecare zi, dar zâmbetul reuşitei a ţinut până la întoarcerea acasă. Îmi doresc să extind aceste evenimente astfel încât să pot face mai multe pentru copii. Mă bucur de susţinerea familiei şi îi mulţumesc pentru că este alături de mine. Nu este uşor pentru că de multe ori mă dezlipesc de cei dragi, dar n-aş putea să mă opresc din asta. Deja a devenit obişnuită să pun bani deoparte în fiecare lună pentru a asigura la evenimentele sportive caritabile necesarul de apă, batoane energizante sau fructe. Zâmbetul copiilor care văd o speranţă în mine este de nepreţuit.

Roman Dănut

Student medicină/Galați

Sunt în anul patru la Facultatea de Medicină din Galaţi. Ȋn timp ce mulţi colegi de-ai mei caută să plece în străinătate sau să ocupe posturi în spitale din oraşe mai mari, eu aici vreau să rămân şi nu aş părăsi România pentru nimic în lume. Nu vreau să fiu departe de casă şi de ai mei pentru că acasă este acolo unde e şi mama. Ȋn plus, oamenii din Galaţi merită să aibă doctori pasionaţi, dedicaţi, care să le zâmbească şi să le spună o vorbă bună.

Vlad Ovidiu Pruna

Operator Call Center/Galați

Particip la un concurs de costume de Halloween, organizat la serviciu, şi mi-am propus să câştig. Este prima oară când mă costumez şi recunosc că am fost motivat de premiu pentru că am nevoie de aceşti bani. Atunci când îţi doreşti ceva trebuie să depui efort ca să-l obţii, iar eu îmi doresc de foarte mult timp să-mi cumpăr un obiectiv foto. Ȋn timpul liber îmi place să fac poze pentru că asta mă face să zâmbesc cel mai mult şi, în viitor, îmi doresc să-mi pot câştiga existenţa doar prin asta.

Mara Mărăcinescu

Inginger sunet/Bucureşti

Iubesc sunetul pentru că e visceral. Practic, te înconjoară, iar deși creierul e selectiv, urechile ascultă tot timpul. La proiectele culturale în care m-am implicat de-a lungul timpului, mai ales la @E complicat, pentru că este ceea ce fac acum, mă atrage faptul că folosesc sunetul în diferite feluri, ca reconstituire sonoră, ca jurnalism audio, în instalații sonore sau ca arhivă personală. Mi-aş dori ca oamenii să asculte mai atent sunetele din jurul lor ca să-şi dea seama ce funcţionează pentru ei în spaţiul urban şi ce şi-ar dori să schimbe. Despre asta este @Ear to Bucharest, un proiect pe care l-am pornit cu scopul de a arhiva sunetele oraşului şi de a crea legături prin sunet între cartiere.

Gina Geru

Actriță/Galați

După ce am terminat liceul am fost contabil timp de doi ani de zile. Apoi, am simţit nevoia de o schimbare în viaţa mea şi am intrat în echipa Teatrului de Păpuşi Guliver din Galaţi. Ȋntotdeauna m-a atras teatrul pentru că am aveam actori în familie şi pot spune că am copilărit pe scenă. Am jucat în sute de piese şi toate personajele mi-au fost dragi. Baletul şi dansul modern m-au ajutat să îmbrăţişez fiecare caracter cu lejeritate, în ceea ce priveşte prezenţa scenică. Ȋn rest, am lăsat pasiunea să mă conducă. Zâmbetele copiilor şi faptul că le cer parinţilor să îi aducă şi a cincea oară la aceeaşi piesă de teatru sunt o satisfacţie incomensurabilă şi nu m-aş vedea, deocamdată, făcând altceva.

Cosmin Sandu

Primele desene pe care mi le amintesc sunt nişte mâzgălituri de pe cărţi şi caiete. Când eram mic desenam multe bărci, cred că îmi doream foarte mult să plutesc. Bunica şi străbunica mea au cochetat cu arta vizuală, dar atunci erau alte vremuri, iar meşteşugul tradiţional era rege. Domeniul ăsta creativ îmi dă ocazia să experimentezi cu tot felul de situaţii, materiale, ustensile, asa că orice lucru nou pe care îl învăţ mă ajută să înţeleg mai bine lumea în care trăim şi, de aici, o mai bună reprezentare vizuală a ei. Iar interpretarea mea îi face pe cei din jurul meu să zâmbească, ceea ce îmi spune ‘’Mission accomplished’’.

Ruxandra Maria Leonte

Fashion blogger/Bucureşti

Dacă ieşi în sandale pe zăpadă, o să-ţi îngheţe nasul. Asta mi-a spus mama atunci când în plină iarnă voiam să mă încalţ cu sandalele mele preferate. Mama m-a lăsat să îmi exprim personalitatea încă de când aveam vreo doi ani, dar temperându-mi cu umor ideile trăznite de copil. Dorinţa de a asorta lucruri s-a materializat mai târziu în Sunday Morning, blogul meu. Cred că oamenii trebuie să fie ei înşişi în fiecare zi. Fără mască, fară etichetă la vedere sau superficialitate. Sunt cea mai fericită atunci când mă simt bine în pielea mea, când exprim ceea ce simt, iar asta mă ajută să molipsesc persoanele din jur cu optimismul meu. Astăzi pot să am nişte jeansi şi un tricou, iar mâine pantofi cu toc. Am zâmbi sincer şi mai mult, în fiecare zi, dacă am lăsa aparenţele deoparte şi am fi noi înşine în fiecare secundă.

Iuliana Sosu

Antreprenoare/Iaşi

Am atelierul Perne Gravide de un an şi jumătate. Job-ul de corporatistă m-a consumat până în momentul în care am transformat pasiunea în muncă full time. Totul a început timid, când eram gravidă, cu lucruri pe care le făceam pentru mine, apoi pentru prieteni şi cunoştinţe. Am continuat să lucrez cu aceeaşi dăruire şi am reuşit să-mi măresc echipa şi să formez, chiar, o familie în jurul acestui brand care face tot mai multă lume să zâmbească. Spun asta pentru că am ajuns să livrăm în străinătate, chiar acum lucrez la o comandă pentru Danemarca. Atunci când pui suflet în ceea ce faci reuşeşti să ajungi la inimile celor din jur. Pozele cu copiii dormind în pernele de la noi, cu jucăriile noastre lângă sau poeziile scrise de ei îmi desenează un zâmbet pe faţă care dispare cu greu.

Alexandru Nechifor

Muzician/Iaşi

Pasiunea pentru jazz nu ţine cont de educaţie, nivel social sau cultural. Jazz-ul este un stil muzical la fel ca oricare altul. Cred că mica reţinere a unor oameni vine din nişte preconcepţii fondate greşit. Odată ce un om păşeşte într-un loc cum este @Cafe Society este imposibil să nu revină. Am deschis această cafenea din pasiunea pentru jazz, clarinet, saxofon, muzică bună şi vin. :) Împreună cu prietena am grijă de cafenea şi am reuşit să ne formăm un grup de oameni foarte faini în jurul ei. Pasiunea pentru muzică m-a făcut să-mi doresc nespus de mult să am un loc al meu în care să mă întâlnesc cu prietenii, să cântăm jazz, să bem o cafea sau un vin bun. Oamenii din jur mă fac să zâmbesc şi să fiu fericit cu ceea ce fac. Unul din cei care au călcat pragul cafenelei mi-a spus că am reuşit să-l teleportăm într-o altă epocă pentru că noi promovăm jazz-ul pur, autentic, din anii ’20, şi nu aş schimba nimic din asta.

Bogdan Anghel

Student, voluntar/Iaşi

După ce am dat bacalaureatul am mai stat un an acasă ca să învăţ pentru că nu m-am simţit pregătit suficient pentru admiterea la Medicină. Iubesc medicina, de mic eram pasionat de cum funcţionează corpul uman. Când nu sunt la facultate sunt instructor de cursuri de prim ajutor la Crucea Roşie şi coordonator de prim ajutor şi educaţie pentru sănătate. Aici am cunoscut o mulţime de oameni frumoşi şi zâmbitori, devotaţi, care vor să-i ajute pentru cei din jur fără să aştepte ceva în schimb. Unul dintre proiectele preferate a fost în colaborare cu Colgate, în care am făcut prezentări de igienă orală în şcoli. La una din cele la care am fost învăţau copii nevăzători şi mi se rupea inima când îi vedeam, dar în acelaşi timp eram fericit că îi făceam să zâmbească. Veneau la mine, mă luau de mână şi îmi spuneau că se bucură că i-am vizitat şi mă rugau să mă întorc. Pentru astfel de oameni vreau să fiu un doctor bun, să lupt şi să nu fiu nevoit să plec din ţară.

Mihai Florea

Pictor/Bucureşti

Pasiunea pentru pictură a venit odată cu schimbarea şcolii în clasa a V-a, când mama m-a înscris la Liceul de Artă. Eu cred că a făcut asta ca să ni se sincronizeze programul şi să plecăm amândoi dimineaţa spre şcoală, ea fiind învăţătoare. :) Am continuat să pictez şi am avut câteva expoziţii de-a lungul timpului. Ȋnainte să împlinesc 30 de ani mi-am dat seama că nu mai pictasem demult şi m-am gândit să marchez într-un fel aparte schimbarea prefixului. Totodată, simţeam că trebuie să fie declicul care să mă facă să iau pensula în mână din nou. Aşa a luat naştere ‘’Nuca-n perete’’, un proiect ritual pornit cu 30 de zile înainte să împlinesc 30 de ani, în care am pictat câte un tablou pe zi. La început am avut emoţii că nu voi putea termina în timp util, dar la finalul fiecărei zile zâmbeam de fericire că am terminat tabloul. Scopul primar a fost să mă redescopăr şi să-mi observ evoluţia în timp. O doză mare de nostalgie este stocată în acest proiect şi, judecând după feedback-ul oamenilor care au venit la expoziţia mea, Nuca-n perete - http://florea-mihai.blogspot.ro/- poate reprezenta o generaţie întreagă pentru că lucrările au ceva familiar pentru oricine a crescut în România ultimilor 30 de ani.

Oana Carmen Petraru

Cofetar/Galați

Cel mai mult îmi plac îndrăgostiţii care vin să împartă o prăjitură, fie că au 17 sau 60 de ani. Eu pot să confirm faptul că dulciurile chiar ne fac fericiţi, ne fac să zâmbim. A fi cofetar este un job ‘’dulce’’. :) Aduc zâmbetul pe feţele multor oameni, iar ei mă răsplătesc, involuntar, cu energia pozitivă pe care o dau înapoi. Interacţionez zilnic cu foarte mulţi oameni şi pe majoritatea dintre ei am început să-i cunosc deja şi să le stiu preferinţele. Sunt înconjurată zilnic de veselie şi zâmbesc datorită oamenilor optimişti care trec pragul cofetăriei şi iau torturi de nuntă, pentru onomastice sau pentru aniversarea celui drag.

George Toma

Barman/Galați

Am absolvit Liceul de Marină din Galaţi, dar nu m-a atras niciodată să lucrez pe vas. Mi se pare că sacrificul de a-ţi vedea rar familia este prea mare. Ȋn prezent, sunt barman la un restaurant din Galaţi, dar mă gândesc să emigrez către Bucureşti pentru că e un oraş mai activ. Îmi place mult ceea ce fac. Mă simt responsabil pentru zâmbetul clienţilor de dimineaţă venit la pachet cu cafeaua preferată sau cu cocktail-ul care dă startul unei conversaţii. Pot să spun că barmanul se poate identifica uşor cu un magician care scoate zambete din joben. :)

Jordan Rogers

Inginer/Cluj

Sunt din Dallas, Texas, dar m-am mutat în Cluj acum un an datorită job-ului. România este o ţară frumoasă din punct de vedere cultural, iar oamenii sunt calzi şi mi-a fost uşor să mă ataşez de multe persoane. Una dintre ele este o bătrână de la care tocmai am cumpărat flori. De fiecare dată când trec pe aici iau un buchet de la ea. Chiar dacă nu vorbim aceeaşi limbă ne înţelegem perfect din priviri. De fiecare dată când sunt cu prietenii profit de ocazie ca să vorbesc cu ea şi îi rog să-mi traducă. Odată am întrebat-o dacă vrea să facem o poză împreună şi mi-a spus că putem să facem o mie. M-a strâns puternic în braţe şi m-a pupat pe obraz. Mi-a zis că de obicei oamenii aruncă ţigările pe jos în preajma ei şi că nu e obişnuită cu astfel de experienţe. Ea e bunica mea din România. <3

Ines Dumitriu

Scriitoare/Iaşi

Am scris cartea într-un moment în care simţeam că am nevoie de o schimbare în viaţa mea, în care căutam nişte răspunsuri. La final, în schimb, mă blocasem şi nu eram mulţumită de nimic. În acest timp, l-am cunoscut pe soţul meu, iar în mai puţin de un an ne-am căsătorit. El m-a încurajat să mă duc în Chicago la un workshop despre cum se scrie o carte, mai mult la nivel moţivational, la care îmi doream nespus de mult să ajung. Experienţa într-un oraş atât de mare a fost copleşitoare pentru că m-am dus singură, iar într-un moment greu, m-am aşezat la laptop şi am început să scriu. M-am oprit aproape de zorile zilei şi mi-am dat seama că am finalul cărţii. Uneori, momentele grele ne fac în cele din urmă să zâmbim. Iar surâsul şi fericirea pe care le-am simţit când am realizat că am terminat prima carte nu o să le uit niciodată.

Oana Huja

ONG-ist + Specialist Marketing/Cluj

E mult mai uşor să faci ceva pentru alţii decât pentru tine. Atunci când eşti într-o postură mai puţin confortabilă, treci peste jenă sau alte sentimente asemănătoare, ca să obţii ceea ce îţi doreşti. Dar nu pentru tine, ci pentru cei din jur. Fac parte din @Rotaract Club-Napoca Visio de mulţi ani şi lupt pentru cauze sociale. Pasiunea pentru Social Media mă ajută să pot strânge în jurul nostru mai mulţi oameni care să ne susţină. Unul dintre proiectele mele preferate este cel organizat în preajma sărbătorilor de iarnă. Atunci îi rugăm pe copiii din centrele de plasament să-și scrie dorinţele în scrisori, iar noi ne asigurăm că fiecare scrisoare își găsește câte un Moș Crăciun! E super să-i poți ajuta și pe alții să facă un bine.

Larisa Andreea Stefan

Cântăreață operă/Cluj

Anul acesta am luat audiţia la Opera din Cluj, aşa că a trebuit să mă mut aici. Bucurie mai mare pentru un artist ca aceea de a urca pe scenă cu casa închisă nu cred că există. De fapt, îmi amintesc un lucru cel puţin la fel de frumos care mi s-a întâmplat. La finalul unui spectacol, cineva din public a venit la mine plângând, m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit pentru toate emoţiile pe care i le-am transmis. Cum să nu zâmbeşti când vezi că ceea ce te face pe tine fericit îi face şi pe cei din jur?

Nicoleta Hritcu

Antreprenoare/Iaşi

Cuptorul Moldovencei a pornit din pasiunea pentru gătit. Am riscat foarte mult la început, am făcut împrumut la bancă şi am deschis o cofetărie mică. Simţeam că trebuie să-mi urmez acest vis pe care îl aveam de mulţi ani. Am avut multe obstacole de trecut, am căzut de multe ori, dar cu ajutorul şi susţinere familiei am mers mai departe şi acum am ajuns la un număr de patru cofetării în Iaşi. Sunt mândră de toţi cei implicaţi şi pot spune că suntem o familie mare. Zâmbetul clienţilor şi bucuria cu care îmi spun că adoră prăjiturile noastre mă fac fericită. Dacă ar fi să dau un sfat cuiva, ar fi să-şi urmeze pasiunea, să aibă curaj, un strop de nebunie şi totul va fi bine.

Alina Rokaly

Cosmeticiană/Iaşi

Încă de mic copil îmi făcea plăcere să ajut alți copii să își facă temele. Câţiva ani mai târziu am devenit profesoară de chimie. În acea perioadă, singura mea lumină erau copiii. Uneori inventam concursuri ca să-i pot recompensa cu rechizite pe elevii săraci care erau pe punctul de a renunţa la şcoală. Îmi amintesc şi acum fiecare zâmbet inocent drept mulţumire. Din păcate, când a venit criza financiară am fost nevoită să renunţ la învăţământ pentru că salariul era aproape cât chiria. Oricât am încercat să găsesc o soluţie ca să rămân ‘’profa de chimie’’, nu am reuşit. Nu mi-a fost uşor, aşa că m-am reprofilat şi am făcut un curs de cosmetică. Am pus mereu pasiune în tot ceea ce am făcut şi am reuşit să am propriul meu salon mic. În fiecare zi ofer și primesc nenumărate zâmbete și cele mai frumoase sunt cele care vin din adâncul sufletului.

Arpad Cseh

Preşedinte ONG/Bucureşti

Tatăl meu, Szobi Cseh, a ajutat sute de copii defavorizaţi, i-a învăţat cascadorie, acrobaţie de circ, i-a integrat în societate şi a făcut recuperare medicală cu cei cu handicap.

După ce a plecat dintre noi mi-a lăsat cea mai de preţ comoară, Asociaţia Gladiator Szobi Cseh. Visul lui a devenit şi visul meu şi am reuşit să dezvolt acest ONG. Ca sportiv de performanţă, îi învăţ pe copii mai multe sporturi de contact, lupte şi mişcare scenică de teatru şi film. Pentru ei mi-am lăsat job-ul de peste 10 ani în cinematografie, iar zâmbetele lor sunt totul.

Chiar şi în momentele grele când nu ştim dacă avem suficienţi bani pentru a ne continua activitatea. ‘’Visul lui Szobi merge mai departe!’’ Asta îmi spun în fiecare zi.

Simona Taudor

Urban knitter/Bucureşti

Pasiunea pentru tricotat a apărut dintr-o joacă, în momentul în care le-am făcut celor doi băieţi ai mei căciuliţe colorate ca să-i deosebesc pe ceilalţi copii la locul de joacă. Şi acum le poartă cu mândrie. La scurt timp s-a născut FIRE şi am realizat că am aterizat într-o lume plină de culoare şi posibilităţi. Profesia de bază este cea de architect de peisaj, iar îmbinarea de culori şi forme vine de undeva din interior. La început nu ştiam nimic despre fire sau andrele, iar în momentul în care o prietenă a probat fularul cu glugă pe care i l-am făcut şi mi-a scris ‘’M-am îmbrăcat cu el şi sunt fericită!’’ mi-am dat seama că e minunat să faci oamenii din jurul tău să zâmbească.

Alina Dumitru

Cadru didactic/Bucureşti

Fiind cadru didactic, o zi obişnuită din viaţa mea este plină de zâmbete şi afecţiune. Grădiniţa la care predau are un sistem internaţional de învăţământ, bazat pe curriculum britanic şi este primul forest school din Bucureşti. Din fericire, curricula este orientată către dezvoltarea emoţională, descoperirea şi dezvoltarea potenţialului fiecărui copil, ceea ce mi-ar plăcea să se întâmple în toate grădiniţele. Sinceritatea copiilor nu are cum să nu te surprindă în cel mai plăcut mod posibil. Unul din cele mai amuzante momente a fost atunci când o fetiţă insista să întrerup cercul de dimineaţă – în care vorbim despre ziua săptămânii, vreme sau activităţile din weekend - pentru a-mi spune că îmi stă mai bine cu rujul roz, decât cu cel roşu.

Delia Radovanovici

Artist plastic/Bucureşti

Mi-a plăcut să desenez încă de când îmi aduc aminte de mine. Desenam pe orice colț de hârtie prindeam, pe cărţi, pe foi volante, chiar şi pe dedesubtul meselor. Am oscilat multă vreme în a deveni artist plastic sau arhitect. Până la urmă arta a învins pentru că este cel mai simplu şi plăcut mod de a mă exprima şi descoperi. Pasiunea pentru artă plastică se materializează în lucruri handmade pe care le fac, de exemplu geanta pe care o port azi, şi sunt super fericită că oamenii apreciază ceea ce fac. În prezent sunt actriţă într-un teatru de păpuşi ambulant pentru că mi-am dorit să lucrez cu copiii, să mă încarc cu energia lor, în plus, actoria m-a atras dintotdeauna. Sincer, nu mi-am imaginat niciodată că le voi îmbina pe cele două şi pot spune că imaginaţia unui copil nu are limite, îţi smulge un milion de zâmbete, iar teatrul este o artă care te învaţă despre tine.

Ciprian Ciocan

Preşedinte ONG/Galați

Mila 80 este o comunitate activă preocupată de valorificarea potențialului cultural, istoric şi turistic a Galaţiului, o acţiune de conştientizare e situației fragile a patrimoniul istoric construit. Mi-am propus să redescopăr istoria, legendele, poveştile şi valorile locale, să reconectez emoţional gălăţenii cu spaţiul în care trăiesc. Deocamdată limitele sunt doar de natură temporală sau fizică. Din păcate, ajung doar o dată pe lună în Galaţi pentru a organiza aceste tururi ale oraşului. Acest proiect e ca un caz gen pisica lui Schrodinger: dorul, nostalgia și dorința de a face ceva pentru acasă e ceea ce a declanșat implicarea în acțiunile Milei 80 şi am de gând să dezvolt acest proiect. Satisfacţia în urma fiecărui tur al oraşului vine odată cu zâmbetele, recunoştinţa şi mulţumirile oamenilor.

Dorina Moisa

Bibliotecara/Galați

Sunt bibliotecară din anul 2001 la Biblioteca Franceză Eugène Ionesco din Galaţi. Este cea mai mare bibliotecă privată din România, cu peste 16.000 de documente. Biblioteca este frecventată atât de cititori din judetul Galaţi, cât şi din judetele învecinate sau București şi Iaşi. Profesorii de limbă franceză, elevii, studenţii şi toate persoanele care iubesc această limbă vin şi împrumută materiale şi pleacă zâmbind pentru ca au găsit ceea ce căutau. Fondul bibliotecii provine în mare parte din donaţii. Atunci când deschid cutiile cu cărţile primite mă simt ca un copil care zâmbeşte desfăcând cadourile de Crăciun.

Doru Căstăian

Profesor/Galați

Sunt profesor la Liceul de Arte Dimitre Cuclin din Galaţi şi predau discipline socio-umane. Ȋn timpul liber traduc cărţi din latină, franceză sau engleză, scriu şi îmi ajut semenii. Ca profesor, am o mulţime de bucurii şi de momente în care elevii mă fac să zâmbesc. Zilele trecute m-am întâlnit pe stradă cu un fost elev care mi-a spus că datorită mie urmează cursurile Facultăţii de Psihologie. Dascălii au un rol extrem de important în viaţa elevilor şi pot decide cariere fără să vrea. Ca profesor, indiferent câte cunoştinţe ai avea, trebuie să reuşeşti să ai o interacţiune firească cu elevii şi să-i tratezi ca pe un egal. Cu greu mă abţin să zâmbesc atunci când, în primă fază, un elev se arată dezinteresat de ora mea, iar o săptămână mai târziu se aşază în prima bancă pentru a participa activ la lecţie. Sau atunci când elevii mă roagă să nu le dau pauză, să termin tot ce aveam de spus pentru că nu mai au răbdare până la ora viitoare. Ca formator profesoral predau cursuri de abilitate profesorală şi am un sentiment excepțional atunci când foşti cursanţi, la rândul lor profesori, îmi scriu că ceea ce am predat le este util şi că abia aşteaptă să aplice practicile la clasele lor.

Florian Doru Crihana

Pictor/Galați

Pictez de peste 30 de ani. Totul a pornit de la o moară cu care se pare că am surprins publicul cu abordarea satirică.

Succesul internațional a venit atunci când am interpretat probleme contemporane într-un mod satiric. Am participat la concursuri internaţionale de caricatură la care am câştigat peste 80 de premii. Tocmai m-am întors din Veneţia unde am avut un vernisaj. Au participat sute de oameni, iar cuvântul care a predominat a fost ‘’Incredibil’’.

Oamenii sunt cei care dirijează încotro să mă îndrept, iar aprecierile lor n-au cum să nu mă facă să zâmbesc din suflet şi cu sufletul.